La expertizăevaluatorie.ro lucrurile se văd diferit. Se văd diferit fiindcă nu ne ocupăm de monkey business, problematica și miza este serioasă, iar clienții noștri se așteaptă la rezultate. Marja de eroare este foarte mică, inexistentă, spețele sunt variate, complexe, interesele sunt multiple, tocmai pentru aceste motive pregătirea profesională trebuie să fie top-notch.

Avertisment! La expertizaevaluatorie.ro aveam de-a face cu chin și efort intelectual, viziune și minți deschise spre studiu, know-how rar întâlnit inclusiv la birouri mari de avocatură (de fapt ei apelează la noi), termene limită, prezență la instanțe, comisii, convocări, lucru cu factori umani (stres și emoții), provocări care sperie.

Da, știm, am cam pus pe gânduri cititorul care a intrat în această secțiune. Știm că expertiza judiciară are dificultățile sale la nivel de percepție, complexitate, chiar și la nivel financiar. Dar, ceea ce mai știm este că valoarea se măsoară și în dezvoltarea profesională, în capacitatea fiecărei persoane de a prelua, administra, soluționa provocări care, în definitiv, ne definesc ca indivizi – ne dau spirit, energie, entuziasm pentru a fi puternici și în același timp UMILI cu noi înșine, cu cei dragi și cu cei care interacționăm.

În prezent două poziții de angajare/colaborare sunt deschise în cadrul expertizaevaluatorie.ro:

1) Evaluator membru ANEVAR, specializarea Evaluarea Proprietății Imobiliare, expert tehnic judiciar

Experiență minim 10 ani în calitate de evaluator membru ANEVAR, 5 ani de experiență în calitate de expert tehnic judiciar – specializare evaluarea proprietății imobiliare (EPI).

2) Evaluator membru ANEVAR, specializarea Evaluarea Proprietății Imobiliare

Nu este nevoie de experiență, te formăm noi.

Sunt câteva calități principale însă care trebuie îndeplinite: energie, optimism, minte deschisă, aplecare spre studiu, gândire analitică.

Un CV la adresa de e-mail solutii@expertizaevaluatorie.ro este de preferat să ne trimiți. Te invităm ulterior la o cafeluță.

Radu Bogdan Ștefan